theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Августа 2015, 21:23
526
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Valeriu Streleț, invitat în luna septembrie la Bruxelles

Premierul Valeriu Streleț a discutat la telefon, în cursul zilei de 21 august 2015, cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.

Valeriu Streleț, invitat în luna septembrie la Bruxelles. Foto: realitatea.md
Valeriu Streleț, invitat în luna septembrie la Bruxelles. Foto: realitatea.md

În cadrul convorbirii oficialii au evaluat progresul Republicii Moldova în implementarea agendei de integrare europeană și etapa la care se află reformele realizate în contextul punerii în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, scrie Realitatea.md.

Federica Mogherini l-a asigurat pe Valeriu Streleț de toată susținerea Uniunii Europene în realizarea reformelor, modernizarea țării și continuarea agendei europene.

La rândul său, premierul s-a arătat deschis pentru un dialog eficient cu partenerii europeni. Totodată, Şeful Executivului de la Chișinău a prezentat prioritățile Guvernului: stabilitatea macro-financiară, reforma sectorului justiției, lupta cu corupția, protecția socială a cetățenilor și asigurarea securității energetice.

Interlocutorii au abordat, între altele, situația politică internă din Republica Moldova, precum şi cea regională.

De asemenea, oficialii au reconfirmat disponibilitatea reciprocă pentru un dialog productiv, cu ocazia unei vizite a Premierului la Bruxelles, în luna septembrie curent.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована