Valeriu Streleţ: Nu ştim cum va vota mâine PDM
Nu ştim cum va vota mâine PDM. Vor decide azi, poate şi mâine dimineaţa. Între timp, mergem şi noi să discutăm la partid cu colegii noştri„, a declarat premierul Valeriu Streleţ, astăzi, după şedinţa liderilor AIE3

Totuşi, premierul a recunoscut jurnaliştilor că are emoţii pentru ceea ce se va întâmpla mâine.
Astfel, liderul interimar al PLDM a precizat că la şedinţă a propus colegilor de alianţă un plan de acțiuni privind eforturile pe trei domenii distincte: social-economic, energetic, și lupta împotriva corupției.
„Ne-am propus un anagajament de acţiuni şi reforme prioritare pe care trebuie să le întreprindem începând cu săptămâna viitoare pe domeniul social-politic, energetic, judecătoresc/anticorupţie. Colegii au examinat documentul pe care l-am expediat azi la 12. Au promis că vor examina propunerile şi ne vor da un răspuns”, a spus Valeriu Streleţ.
Întrebat despre cooptarea grupului Leancă pentru a forma o majoritate în Parlament, Valeriu Streleţ a spus că „deocamdată nu a fost nicio manifestare de interes din partea lui Leancă si a colegilor” şi nu s-a convenit cum se va face o ofertă grupului Leancă. „Vom decide mâine după moţiune. Atâta timp cât nu avem o majoritate stabilă, nu văd nimic ieşit din comun dacă grupul Leancă ar veni în alianţă şi ar avea o cotă de responsabilitate în Guvern”, a adăugat Streleţ.
Moldova.ORG reaminteşte că mâine în cadrul şedinţei Parlamentului va fi dezbătută moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ, înaintată de 42 de deputaţi PCRM şi PSRM.


