Usatîi și Dodon, în marșuri de amploare de Ziua Victoriei
În jur de șapte mii de persoane au participat la marșul comemorativ organizat de Partidul Socialiștilor, la Chișinău, prilejuit de Ziua Victoriei, sărbătorită astăzi, 9 mai.

Alți circa 5 mii de manifetsanți au mers în coloană cu Renato Usatîi, într-un marș asemănător organizat la Bălți. Aproximările au fost obținute de la oamenii legii.
Cetățenii împreună cu reprezentanții și liderii PSRM s-au adunat de dimineață în scuarul Teatrului de Operă și Balet din capitală pentru a participa la acțiunea “Regimentul Nemuritor”. Oamenii au adus cu ei fotografiile rudelor sale care au luptat în Marele Război pentru Apărarea Patriei pentru ca prin această acțiune să le cinstească memoria. În fruntea coloanei merg veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, dar și liderii PSRM Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Ceban. Cetățenii strigă: „Uraaa!" „Victorie!"
Președintele PSRM Igor Dodon a menționat că pentru familia sa această zi este una sfîntă, și a felicitat toți cetățenii RM cu ocazia Zilei Victoriei. „Noi cu toții suntem din 1945. De atunci trăim într-o țară pașnică sub un cer liniștit. Facem planuri de viitor, naștem copii, creștem nepoți. Și toate acestea datorită părinților și buneilor noștri care au luptat pentru Patrie și au învins. Oameni simpli, adevărați eroi, care s-au sacrificat pentru viitorul nostru. Astăzi, pe noi toți ne unește aceeași memorie, aceeași dramă.
Ajunși la memorialul "Eternitate" oamenii au întîmpinat coloanele cu participanții la "Marșul Victoriei" cu aplauze. După depunerea de flori în memoria soldaților moldoveni căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei, participanții la marș au aruncat în aer zeci du hulubași albi, acest gest fiind făcut în semn de pace în țara noastră și în toată lumea.
Tot astăzi, la Bălți, a avut loc mitingul și ceremonia depunerii de flori la monumentele: eliberatorilor orașului din 1944 (Tanc), Boris Glavan, 9 placi comemorative ostașilor-eliberatori și Memorialul Gloriei Militare, consacrate aniversării de 71 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei 1941-1945.
Circa cinci mii de cetățeni au mărșăluit în coaloană pe străzile capitalei de nord a țării, alături de primarul orașului, Renato Usatîi. În prima coloană s-au aflat și consilierii municipali din Bălți, dar și Prea-Sfințitul Episcop de Bălți, Markel.


