Urmează ultima Alianță pentru Plahotniuc

Cele trei partide au obținut majoritatea. Au făcut-o manipulând prin mass-media, controlată în proporție de peste 90%, având la cheremul lor un CEC, un CCA, Procuratură, CNA și practic toată resursa administrativă.

PL, PD și PLDM au agonisit atunci, însumat, aproape 46% din voturi și 55 de mandate în Parlament. De atunci, Plahotniuc și-a tras două alianțe.

Pe prima a încropit-o visând ca la începutul anului viitor, prin voturile PCRM, PLDM și PD, să fie ales președinte. Însă miliardul furat, leul votatil, stângăcia lui Gaburici și protestele de amploare i-au dat planul peste cap.

Ulterior, recurgând la „proeuropenismul” radical și-a tras-o pe a doua, readucându-l pe Ghimpu în cărți după ce i-a pavat calea lui Chirtoacă spre un nou mandat de primar. Atunci încerca să mai salveze ce se putea de salvat, înțelegând că imaginara sa carieră politică a luat sfârșit.

Doar că încrâncenarea cu care a respins-o pe Maia Sandu, sărăcirea tot mai accentuată a populației și protestul din 6 septembrie l-au strâmtorat și mai mult pe oligarh, care a început a greși grav.

Cea mai mare greșeală pe care o putea face Plahotniuc s-a produs atunci când s-a dispensat de sluga sa umilă Filat, în speranța că așa va mai potoli din furia populară. Nu a făcut însă decât să și-o canalizeze pe toată în direcția sa.

Apoi și-a mai tăiat o cracă de sub picioare atunci când l-a demis pe Streleț, pentru că acesta manifesta prea multă încăpățânare în a rezilia contractul de concesionare a Aeroportului.

Acum a rămas total descoperit, iar în disperarea de a-și crea o nouă Alianță, ultima pentru Plahotniuc din istoria Republicii Moldova, și-a scos la bătaie, laolaltă, toate slugile politice din Parlament: pe Voronin, Ghimpu și Leancă.

A trecut un an de când moldovenii „și-au salvat” țara. Văzând cum stau lucrurile astăzi, când o bună parte din țară s-a deșteptat, când la Bruxelles în sfârșit s-a înțeles despre ce fel de „proeuropeni” se află la putere la Chișinău, iar zeci de mii de oameni ies în stradă, mă gândesc că poate chiar a fost un fel de „salvare”.

Sigur, una deloc așa cum și-o închipuiau cei care ne îndemnau la „salvare” și care, la ce situație economică e astăzi în Moldova, ne-a costat extrem de scump.

Dar poate doar așa era posibil să fie create premizele unei salvări adevărate. Unor ultime șanse ale salvării.

Alex Cozer