Un nou referendum în R. Moldova. Ar putea avea loc în anul 2018
„În anul 2018 cetăţenii Republicii Moldova se vor prezenta la urne pentru a decide dacă vor să se alăture României pe direcţia europeană sau se vor menţine în starea de sărăcie, corupţie şi incertitudine”.

Despre aceasta scrie într-o postare pe platforma voxpublika, Marius Dorin Lulea, istoric şi specialist pe probleme de geopolitică regională, preşedinte al Centrului pentru Cultură, Istorie şi Educaţie.
După cum transmite TRIBUNA, expertul afirmă că, referendumul de Unire cu România devine deja o necesitate după ce mai bine de o treime din populaţia Republicii Moldova, cea aptă de muncă, a părăsit deja graniţele.
„Statul nu mai este de ani buni funcţional, nici că a fost vreodată după desprinderea de URSS. Economia este disfuncţională şi ruptă de realităţile secolului XXI. Acest lucru a dus la corupţie, corupţia a dus în la cel mai ridicat grad de sărăcie din spaţiul european. Nivelul de sărăcie este atât de ridicat încât comparaţia nu se poate face decât cu state din Africa la nivel de PIB pe cap de locuitor”, spune acesta.
Lulea mai spune că, „în anul 2012, când au început primele manifestaţii unioniste de stradă, încrederea în acest proces era foarte scăzută, conform sondajelor din acele vremuri de sub 10%”.
„În acest moment, în urma campaniilor de informare întreprinse de societatea civilă, dar şi ca urmare a măsurilor luate de statul român de a susţine pe românii dintre Prut şi Nistru, procentul se apropie de 50%. Dar creşterea cea mai mare a venit în ultimul an, de mai bine de 20%, ca urmare a scandalurilor de corupţie din politica moldovenească, unde pro-europenii au arătat că nu prea sunt atât de pro pe cât se spera”, precizează el.
În opinia sa, de-a lungul timpului s-au vehiculat mai mult idei despre cum această Unire se poate face, totuși singura variantă reală este organizarea unui referendum pentru reUnire.
„Prin Referendum s-au desprins state, tot prin Referendum comunitatea occidentală recunoaşte noi state. Există însă voci care spun că: E un risc prea mare ca votul să nu iasă. Ba tocmai că nu este un risc. Să spunem că votul nu va ieşi. Ei şi ce? Doar nu va fi ultimul. În cel mai rău caz va fi un vot la limită care va arăta că rezultatele reale ale susţinerii pentru Unionism, ori această măsură va opri orice discuţie”, crede expertul.
În opinia sa, „un referendum pentru Unire va fi văzută ca şi o luptă a tinerilor şi va încărca energii puternice în societate, suficient de puternice pentru a schimba destinul generaţiilor ce vor avea să vină”.
„Care sunt riscurile unui referendum? Practic nu există nici un risc deoarece mai puţin decât situaţia de faţă nu se poate aduce, în sensul că Republica Moldova este separată de România. Un referendum nu va putea decât să ducă spre Unire, în nici un caz să strice cu ceva”, conchide istoricul.


