Un fost premier a decis să candideze independent la funcția de președinte. „Astăzi vom depune documentele”
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2001-2008, Vasile Tarlev, a decis să candideze independent la funcția de președinte al țării.

Acesta a format și un grup de inițiativă în acest sens, iar astăzi va depune actele pentru înregistrarea grupului la Comisia Electorală Centrală.
Solicitat de Realitatea.md, fostul premier a confirmat informația, menționând că împreună cu grupul de inițiativă au decis să candideze independent. Asta chiar dacă, Vasile Tarlev este vicepreședinte al Partidului „Renaștere”, fondat de fostul comunist Vadim Mișin, iar în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost cap de listă printre candidații la funcția de deputat.
„Acel partid care va dori să ne susțină, și sunt mai multe, noi vom accepta, dar așa am decis cu grupul de inițiativă, să mergem independent. Asta pentru a consolida societatea și a nu o dezbina, așa cum fac mai multe formațiuni politice”, a spus fostul premier Vasile Tarlev, pentru Realitatea.md.
Realitatea.md menționează că astăzi este ultima zi când mai pot fi înregistrate gruprurile de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea unor potențiali candidați la funcția de președinte. Până acumComisia Electorală Centrală a înregistrat 16 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte.
Totodată, candidatul PDM, Marian Lupu, candidatul PL, Mihai Ghimpu, șicandidatul PPEM, Iurie Leancă, au depus deja la CEC numărul de semnături necesare pentru înregistrarea candidaturii lor.


