Transnistria trece printr-o criză economică profundă
Regiunea transnistreană trece printr-o criză economică profundă. Indicatorii economici au scăzut la toate capitolele.

Bunăoară, în luna mai a anului curent nivelul comerțului extern al Transnistriei a scăzut la limita de 34% față de indicatorul anului trecut , atingând suma de 137 milioane dolari SUA, potrivit datelor Comitetului vamal al autoproclamatei RMN. În aceste condiții exportul s-a redus cu 15%, iar importul cu mai bine de 40%.
Partenerul comercial de bază ai Transnistriei pe piețele CSI rămâne ca și înainte Federația Rusă (45% din comerțul extern), printre parteneri se numără și Chișinăul (20%), Ucraina (8%), Belarus (2%). Pe piața UE, comerțul cu România e pe primul loc pentru Tiraspol (5%), urmează Germania (4%), Italia (4%) și Polonia (1%).
La rândul său, mai bine de jumătate din exportul transnistrean merge pe malul drept al Nistrului (51%), pe când 62% din importul regiunii revine Federației Ruse.
De remarcat e că anul curent de două ori a scăzut importul din Ucraina. Funcționarii de la așa-numitul minister al dezvoltării economice al Transnistriei comentează această scădere dramatică, punând-o pe seama măsurilor de blocare introduse de partea ucraineană. Din luna mai Serviciul de stat al grănicerilor din Ucraina a limitat exportul pe teritoriul Transnistriei a bunurilor accizabile prin punctele vamale Platonovo și Kuciurgan.
Exportul Transnistriei pentru Ucraina rămâne și el la un nivel foarte scăzut. „Multe întreprinderi și-au pierdut piețele de desfacere din Ucraina din motivul devalorizării hrivnei și lipsei unei cereri solvente”, a menționat pentru mass-media adjunctul așa-zisului ministru al dezvoltării economice a Transnistriei, Dmitri Boltușko.
Cu toate astea, în ultimul timp se observă o scădere a tempoului diminuării exportului. „Se observă tendința unei stabilități. De la începutul anului a încetinit și scăderea producției industriale de la 18% la 14%. Trendul rămâne a fi descendent, dar totuși urmărim o stabilizare”, a dat asigurări oficialul transnistrean.


