Traian Băsescu: Unirea cu Transnistria în corpul Republicii Moldova nu se poate produce
Atât timp cât Transnistria va fi parte a Republicii Moldova, unirea nu se va produce, de această părere este ex-președintele României, Traian Băsescu.

Declarațiile au fost făcute de în cadrul Universității de Vară „Izvorul Mureșului” care are loc în aceste zile în județul Harghita, România.
„Singurul drum spre UE pentru Republica Moldova este unirea cu România, nu există altă soluție, cel puțin în perspectiva următorilor 20 de ani. Însă unirea cu Transnistria în corpul Republicii Moldova nu se poate produce din două motive: Nimeni nu poate revendica apartenența la România a Transnistriei dacă discutăm despre nedreptatea istorică a pactului Republicii Moldova cu Rusia, iar Federația Rusă nu-și va retrage trupele din Transnistia și o unire cu o Transnistrie ocupată nu va fi acceptată de nicio țară din Uniunea Europeană”, spune Traian Băsescu.
Totodată, Băsescu afirmă că doar în cazul în care Federația Rusă își va retrage trupele de pe teritoriul Transnistriei, unirea ar fi posibilă.
„O Transnistrie parte a teritoriului Republicii Moldova dar fără trupe armate ale Federației Ruse este acceptabilă, numai că aceasta nu va părăsi Transnistria pentru că are nevoie de un Kaliningrad aici, în Basarabia”, afirmă Băsescu menționând importanța negocierii Bucureștiului cu Moscova.


