Sturza: Plahotniuc nu mai are rivali la capitolul „furia poporului”
Fostul premier Ion Sturza susține că prin tot ce se întâmplă în Republica Moldova în ultima perioadă, omul de afaceri Vlad Plahotniuc nu mai are rivali la capitolul „furia poporului”, iar situația din țară poate fi salvată doar de un guvern de tehnocraţi, cu o agendă clară şi mandat limitat, de maxim doi ani.

Ion Sturza îi învinuiește și pe partenerii europeni de cele întâmplate în Moldova. „Toţi occidentalii au ştiut la milimetru ce se întâmplă în Moldova. Au preferat sauna şi barul de la Nobel. Mai aproape de stăpân. Toţi sunt oameni, toţi au slăbiciuni…”, a punctat fostul prim-ministru pe o rețea de socializare.
Potrivit lui Sturza, toţi liderii politici procedează la fel: duc o viaţă de lux construită din corupţie, furt și înşelăciune.
„Toate partidele sunt finanţate aşa, obscur, din corupţie şi chiar crimă organizată. Toţi miniştrii, deputaţii, funcţionarii (cu rang) sunt puşi la „soldă”, direct sau indirect, de „pahanii” lor politici. Toţi ziariştii, bloggerii, liderii de „opinie” de la „curte”, ciugulesc de la masa „boierului”. Toţi liderii politici au un „Shor” sau mai nou „borsetka”. Şi toţi au fost sau vor fi „kidăniţi” de ei”, punctează businessmanul.


