Sturza: La Chișinău s-a ales dintre un hârb și o oală spartă
„În capitală a fost o alegere dintre un hârb și o oală spartă… Greceanîi, lipsită de personalitate, incapabilă să demonstreze un minim de idei și acțiuni și Chirtoacă, primar de opt ani al unui oraș cu o infrastructură la pământ, transport maxi-taxi jegos, corupție cvasitotala, spații verzi acaparate de camarazii politici…”.

Așa a comentat fostul premier Ion Sturza rezultatele turului II al alegerilor locale generale din Chișinău, informează UNIMEDIA.
Acesta susține că încă două-trei scrutine „geostrategice” și se va alege praful din proiectul de țară Republica Moldova.
„Sau poate aceasta și se dorește? Cu cât mai rău, cu atât mai bine?! Moldova – o pradă mai ușoară a intereselor obscure, interne și externe, folosită pe post de fată de companie. Dar ce facem cu locuitorii țării?! Cu milioane de oameni, a căror vină este doar că s-au născut la timpul nepotrivit și în locul nepotrivit”, s-a întrebat retoric Ion Sturza.
Unimedia.info menționează că, după prelucrarea a 100% din procesele verbale, candidaul PL la funcția de primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a acumulat 53,54% din voturi, iar socialista Zinaida Greceanîi - 46,46%.


