Sturza, despre următoarea alianță: Va fi condusă de un singur centru de comandă
Orice configurație nu ar avea următoarea alianță politică de la Chișinău, aceasta va fi condusă de un singur centru de comandă, iar reușita le aparține democraților.

De această părere este fostul prim-ministru Ion Sturza.
Întro postare pe o rețea de socializare, Sturza menționează că „centrul de comandă” nu-și va face griji de prețuri, tarife, frigul de toamnă și iarnă, sărăcie sau corupție, ci își va îndeplini visul.
Iată ce a scris fostul premier Ion Sturza:
„Am profitat de o întâlnire accidentală cu domnul Candul și l-am felicitat cu o mare realizare a democraților, guvernarea de unii singuri! Un vis al tuturor politicienilor, din toate timpurile și toate ținuturile. Indiferent ce configurație va avea strânsătura, pardon, alianța de la Chișinău, ea va fi condusă de un singur centru de comandă. Nu cred ca acest centru își face griji de prețuri, tarife, frigul de toamnă și iarnă, sărăcie sau corupție. În politică, dacă să fim sinceri, aceste lucruri puțin contează. Contează să-ți împlinești visul, chiar dacă visul este freudian!
Cum s-a realizat acest lucru? Prin „competiție” politică, bineînțeles… Numai că visul nu s-a oprit aici.
În orele acestea pe tot mai mulți „nobili” de la Chișinău, București, dar și din soliile străine îi trec fiorii. „Înnobilați” la timpul lor în studiourile 3D din Chișinău, astăzi unii ar prefera camera penitenciarului în loc de sala de cinema.
Bănuiesc că povestea cu „bunga-bunga” moldovenească abia începe. Grație „nebunului util”, vom avea parte de o perioadă „fierbinte” cu mulți băieți și fete veseli în prim-plan. De la pitici la doi metri de… Nu că și fiu eu moral hâdos. Nu că aș împușca pianiștii… Un lucru mi-e curios: regizorul cum, și-a împlinit visul?
P.S. După tragedia de noaptea trecută de la București, îți dai seama cât de mărunți și neputincioși suntem noi în fața sorții. În secolul XXI , într-o capitală europeană… dar și catastrofa avionului rusesc… Dumnezeu ne-a părăsit noaptea trecută...”


