Sturza, despre moșia lui Voronin: Ce-a filmat drona e doar SPA-ul lui
Ce s-a filmat cu drona este doar SPA-ul de langa casa domnului Voronin. Aceasta este reactia fostului premier Ion Sturza la acuzatiile aduse de liderul PCRM, Vladimir Voronin care vineri afirma într-un comunicat că drona care a filmat o pretinsă moșie de-a sa, aparține unei companii finanțate de Ion Sturza.

"Nu ştiu a cui este drona. Si nu am pică pe el. Are si el o viata . Ce pot sa va confirm este ca ce s-a filmat cu drona nu este casa domnului Voronin. Este doar SPA-ul de langa casa. A fost proiectat de un arhitect foarte faimos austriac si costa peste 7 milioane se EURO. Astept domnul Voronin sa infirme.", a declarat Sturza pentru Pro TV.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a negat faptul că ar avea o moșie pe strada Ciocârliei din capitală, așa cum au titrat zilele trecute mai multe instituții de presă. Știrile au apărut după ce activistul Anatol Mătăsaru și echipa Curaj TV au realizat o filmare cu drona deasupra unei proprietăți impresionante de pe strada amintită, afirmând că ea ar aparține lui Voronin.
Liderul PCRM a declarat ca nu are nicio legatura cu locuinta, iar filmuletul a fost pus la cale de fostul premier Ion Sturza, drept razbunare pentru acum cativa ani, dar si pentru a face presiuni asupra comunistilor.


