Soția lui Marian Pocaznoi a fost avansată în funcție
Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova (BNAA) are o nouă conducere. Noul director executiv a fost ales recent, în cadrul unei ședințe, după ce Mihai Manole și-a dat demisia.

Astfel, în funcţia de Director Executiv al BNAA a fost aleasă Alina Osoianu, soția fostului director al Consiliului Coordonator al Audiovizualului Marian Pocaznoi.
Potrivit xprimm.md, Alina Osoianu este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova şi a unui master în Drept Economic, având o bogată experienţă în domeniul reglementării şi supravegherii în asigurări.
Aceasta şi-a început cariera în domeniul asigurărilor în anul 2006 la compania ARTAS, iar din anul 2007 a ocupat diverse funcţii în cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF). Începând cu anul 2014 şi până la alegerea în calitate de Director Executiv la BNAA, a deţinut funcţia de Şef al Direcţiei Reglementare şi Autorizare Asigurări, Direcţia Generală Supraveghere Asigurări, CNPF.
„Obiectivul primordial pe care ni l-am trasat este restabilirea încrederii în rândul partenerilor noştri din cadrul Consiliului Birourilor Carte Verde. De asemenea, ne dorim implementarea tuturor cerinţelor înaintate de către Consiliul Birourilor pentru menţinerea calităţii de membru activ al BNAA în cadrul sistemului internaţional Carte Verde şi evitarea suspendării acestuia”, a declarat Alina OSOIANU pentru portalul xprimm.md.
Amintim că în ultimii ani au avut loc o serie de conflicte şi decizii controversate pe piaţa de Carte Verde din Moldova care au periclitat activitatea BNAA, dar şi calitatea de membru al Moldovei în cadrul sistemului internaţional Carte Verde.
Drept urmare, la sfârşitul lunii mai 2015, în cadrul Adunării Generale a Consiliului Birourilor Carte Verde a fost decisă suspendarea Moldovei începând cu 1 octombrie a.c. În vederea redresării situaţiei, autorităţile de la Chişinău şi conducerea actuală a BNAA au întreprins o serie de măsuri, printre care plata garanţiei externe în valoare de 4,25 milioane euro către Consiliul Birourilor de la Bruxelles, achitarea datoriilor existente pentru poliţele emise pentru Carte Verde, proiecte de modificări legislative şi scrisori de garanţie etc. Mai multe detalii pe acest subiect găsiţi aici şi aici.
Ca urmare a implementării acestor măsuri, Comitetul de Conducere al Consiliului Birourilor Carte Verde a hotărât amânarea termenului de suspendare a Moldovei din sistemul internaţional până la data de 1 aprilie 2016. Totodată, a fost propus un plan de activitate, care va trebui îndeplinit de către membrii BNAA în vederea evitării ulterioare a suspendării Moldovei din sistemul Carte Verde.
În Moldova sunt 10 companii autorizate să vândă poliţe Carte Verde, respectiv ACORD Grup, ASITO, DONARIS VIG, GRAWE CĂRAT Asigurări, MOLDASIG, MOLDCARGO, MOLDOVA-ASTROVAZ, KLASSIKA Asigurări, VICTORIA Asigurări şi ASTERRA Grup.


