Sondaj: Șase partide ar accede în Parlament; Igor Dodon va lupta cu Maia Sandu pentru fotoliul de președinte
Un nou sondaj prezentat vineri atestă că numărul partidelor care vor fi prezente în viitorul parlament va fi destul de mare, iar viitorul președinte va fi decis în al doilea tur de scrutin în care vor concura liderul socialiștilor Igor Dodon și fostul ministru al educației, Maia Sandu.

Sondajul cotează în continuare Partidul Socialiștilor cu cea mai mare încredere din partea electoratului, pentru această formațiune fiind deciși să voteze 17,7% din numărul total de respondenți. Acesta este urmat de PAS (Maia Sandu) – 13%, Partidul Nostru (Renato Usatîi) – 12%, PCRM – aproape 9%, Partidul Democrat și Partidul Demnitate și Adevăr câte 8,4%.
Ratingul PDA este și marea surpriză a acestui sondaj, atestând o scădere semnificativă și continuă în ultimul timp. Spre exemplu, în noiembrie anul trecut, această formațiune era cotată cu 12% în Barometrul Opiniei Publice..
În ce privește candidaturile la funcția de președinte, Igor Dodon este cotat cu cele mai multe șanse. Pentru el ar vota aproape 24% din electorat. Dodon este urmat de Maia Sandu cu 16%, Andrei Năstase – 9% și Vladimir Voronin – 7%.
Maia Sandu, Igor Dodon, Renato Usatîi și Pavel Filip sunt politicienii care se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, potrivit sondajului.
Cercetarea pe teren a fost efectuată în perioada 11-24 iunie pe un eșantion e 1878 de persoane, la comanda companiei Intellect Group.


