Socialiștii insistă pe demiterea lui Chirtoacă
Socialiștii nu renunță la ideea demiterii primarului capitalei Dorin Chirtoacă. Aceștia au chemat astăzi societatea civilă și forțele politice interesate la masa de dialog privind organizarea referendumului de demisie a edilului.

Ion Ceban, liderul fracţiunii socialiştilor în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), a declarat la o conferință de presă că discuțiile ar urma să fie lansate miercuri, 15 iunie. Acesta a spus că socialiștii optează ca ele să fie publice.
„Chemăm la masa de dialog pe toți cei care nu sînt indiferenți față de ceea ce se întâmplă în acest oraș. Există două căi: una pe calea semnăturilor și a doua adoptarea unei decizii în acest sens de către Consiliul Municipal Chișinău”, a spus Ceban.
Deocamdată nimeni nu a comentat inițiativa PSRM.
Socialiștii au solicitat de mai multe ori demiterea lui Dorin Chirtoacă, care ocupă funcția de primar al capitalei din anul 2007.


