Socialiștii cer alegeri repetate în Chișinău
Socialiștii au depus la Judecătoria sectorului Centru din Chișinău o contestație privind corectitudinea desfășurării turului doi al alegerilor pentru funcția de primar general al mun. Chișinău în care cer organizarea unor alegri repetate.

Socialiștii au motivat contestația prin faptul că în cadrul turului II al alegerilor au fost comise o mulțime de încălcări.
„Astăzi Partidul Socialiștilor și-a exprimat dezacordul cu procedura generală de desfășurare a alegerilor și a solicitat declararea nulității scrutinului turului doi la alegerile primarului General.Noi solicităm alegeri repetate în condițiile legii. La baza acestei contestații au fost multiplele încălcări care au fost depistate de către observatorii PSRM precum și de către contestațiile depuse de observatorii naționali parte a asociațiilor oștești”, au spus socialiștii.
Amintim că liderul socialiștilor, Igor Dodon a declarat chiar în noaptea de 28 spre 29, în timpul numărării voturilor, că va contesta rezultatele scrutinului din cel de-al doilea tur și că va solicita alegeri repetate.


