Ștefan Urâtu vorbește de o cifră a „fraudei" electorale
Declarațiile membrului Comisiei Electorale Centrale Ștefan Urâtu despre presupusele fraude la alegerile locale din 2015 au uimit-o chiar și pe moderatoarea emisiunii de la TV7 Natalia Morari, care, deși este cunoscută pentru pozițiile sale critice la adresa guvernării, nu i-a venit să creadă jonglărilor de cifre prezentate de Urâtu.

Potrivit fostului vicepreședinte al CEC, care a fost dat afară anume pentru acuzații fără probe, la alegerile locale din 2015, la „frauda electorală", ar fi participat peste 240 de mii de alegători, adică aproximativ 20% din numărul total al celor care au participat la scrutin. Aceasta înseamnă că fiecare al cincilea alegător a participat cumva la frauda despre care vorbește Ștefan Urâtu, ceea ce înseamnă o cifră enormă. Atât de enormă, încât nici Natalia Morari nu a crezut-o.
Deși ea este, de obicei, cea care-și asmuță invitații să critice guvernarea, de data aceasta i-a sugerat lui Urâtu să dea mâna mai jos când arată cât de mare e peștele, menționând că o fraudă electorală, chiar dacă e posibilă, nu poate depăși 7-8% din numărul de alegători, adică de trei ori mai puțin decât spune Urâtu.
Amintim că în octombrie 2015 Ștefan Urâtu a fost revocat din funcția de vicepreședinte al CEC anume pentru declarații calomnioase lipsite de probe, dar și pentru că a participat la acțiuni de ordin politic. Ștefan Urâtu a început să vorbească despre fraudarea alegerilor în toamna anului 2015, adică la câteva luni după ce acestea s-au consumat. Tot atunci a participat la acțiuni de protest ale Platformei DA.
Apropo, Platforma DA, care a organizat colectarea de semnături pentru referendum, se plângea că satele din Moldova sunt pustii și nu avea cine semna, din care cauză nu a colectat numărul necesar din fiecare raion. În acest caz, nu este clar de unde a luat Ștefan Urâtu sutele de mii de alegători care ar fi fost incluși în procesul de fraudare a scrutinului.


