Șevciuk visează la refacerea URSS: „Rusia ne va uni”
Așa-zisul lider al regimului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, spune că își dorește ca Federația Rusă să devină o țară reunificată, după modelul URSS, în componența căreia ar urma să se afle și Transnistria.

Declarațiile sale au fost făcute în timpul paradei militare din Piața Suvorov, din Tiraspol.
„Astăzi este o zi istorică, întrucât la paradă participă și trupe militare rusești. În acele zile, când a fost război, am fost cu toții uniți, indiferent de naționalitate, deoarece aveam un singur scop – de a ne apăra patria. Ea ne unește. Eu cred că mai devreme sau mai târziu, dar mai devreme este mai bine, vom trăi din nou într-o țară unită”, a spus Șevciuk.
Potrivit unei cercetări a universităţii din Tiraspol, cu referire la statistici oficiale, în ultimele două decenii populaţia s-a redus de la 680 de mii la doar 500 de mii de persoane. În timp ce estimările neoficiale indică un număr şi mai mic – de aproximativ 300 de mii, transmite „Europa Liberă”.
Conform unui sondaj realizat de „Levada Center”, acum un an, 46% dintre ruși își doresc ca Transnistria să fie alipită la Federația Rusă.


