Șevciuk a fugit la Rogozin după sprijin
Liderul separatist de la Tiraspol s-a întâlnit la Moscova cu vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin.

Potrivit unui comunicat al așa-numitei preșidinții a RMN, cei doi au discutat în principal problemele social-economice ale regiunii și criza valutară. S-a decis ca experți ruși să sprijine autoritățile autoproclamate în domeniul financia-valutar.
Vizita se prduce nu doar în contextul unei situații economice tot mai dificile a regiunii, dar și a scăderii popularității lui Șevciuk. În cadrul unei emisiuni la așa-numitul post public de la Tiraspol, liderul separatist a afirmat din nou că împotriva guvernării se desfășoară un război informațional provocat de „unii agenți economici” și „unii membri ai sericiilor secrete”: „Este o artificială încordare a atmosfrei, dezinformare, discreditare, se spune că totul este rău, totul a fost furat”.
Amintim că Dmitrii Rogozin este și reprezentantul special al președintelui rus Putin pentru Transnistria. Acesta va vizita în curând Republica Moldova, în urma unei înțelegeri dintre premierul Pavel Filip și omologul său rus Dmitrii Medvedev.


