Șeful Delegației UE nu a considerat de cuviință să-și ceară scuze pentru cuvintele înjositoare adresate R. Moldova
Șeful Delegației UE la Chișinău Pirkka Tapiola refuză să-și ceară scuze pentru cuvintele batjocoritoare pe care în diferite discuții le-a folosit în adresa Republicii Moldova și a cetățenilor săi.

Într-un răspuns la o scrisoare adresată de jurnalistul Victor Nichituș, Tapiola consideră că nici nu trebuie să dea explicații în acest sens, întrucât este vorba de discuții private.
"Din scrisoarea adresată-mi am înțeles că nu infirmă alegația potrivit căreia i-a numit bandiți și bădărani pe politicienii moldoveni, domnia sa nu vrea să se expună în public de ce a făcut-o argumentând că a fost o discuție privată", scrie Victor Nichituș.
În opinia sa, un diplomat care respectă țara în care activează, nu poate să-și permită nici măcar în discuții private să-i facă pe liderii opoziției bădărani, iar pe cei ai puterii mafioți, cu atât mai puțin să folosească apelativul de "sat" la adresa Republicii Moldova.
”Rușinică Excelență, cred că din scrisoarea privată pe care am primit-o, lipsesc scuzele adresate cetățenilor Republicii Moldova. Personal îmi va fi destul de greu ca din acest moment să pot vedea obiectivitate în acțiunile domniei voastre. Consider că afirmațiile private pe care le-ați făcut sunt un gest neprietenos pentru Republica Moldova. Așteptăm fie să dezmințiți aceste zvonuri, fie sa le confirmați, dar nu să faceți un balet iresponsabil printre cuvinte. Nu e un comportament de diplomat european și nu are nici o legătură cu bunele practici europene”, a mai scris Victor Nichituș pe blogul său.
Amintim că miercuri, în cadrul unei conversații publice pe Facebook, Tapiola a recunoscut că a numit Republica Moldova ”sat strategic”.


