Șefi noi la BNS, BRI și Ministerul Educației
În cadrul ședinței Legislativului de astăzi, ministrul Educației, Corina Fusu a anunțat despre eliberarea din funcție a vice-miniștrilor Nadia Cristea și Ion Șișcanu.

În locul acestora au fost prezentați Elena Cernei și Vasile Marina.
În cadrul aceleași ședințe șefa Biroului Național de Statistică Lucia Spoială a fost înlocuită cu Marin Gospodarenco, șefa Biroului Relații Inter-etnice, Lilia Bolocan cu Oleg Babenco. Atât Spoială cât și Bolocan au fost eliberate de funcții în baza cererii de demisie.
Oleg Babenco a fost numit şef al Biroului Relaţii Interetnice și în februarie 2015 la scurt timp acesta și-a depus demisia. Motivul demisiei ar fi fost unul de ordin personal.
Babenco a fost deputat PCRM, în Parlamentul precedent. Anterior, a fost rector al Universităţii Slavone, instituţie de învăţământ unde premierul Chiril Gaburici şi-a obţinut licenţa în economie.
Tot astăzi Guvernul a aprobat demisia viceministrului Afacerilor Externe Tudor Ulianovschi. Acesta a fost numit ambasador, reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva.
La Ministerul Tineretului și Sportului, viceministrul Dragoș Hîncu a fost eliberat din funcție, în locul său fiind desemnat Florian Ivan, care este vicecampion european la biatlon.


