theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Февраля 2016, 13:40
713
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ședința Parlamentului se va desfășura joi?

Prima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară s-ar putea desfășura joi, 25 februarie, deși deocamdată conducerea Legislativului nu a anunțat nimic în acest sens.

Există semnale că aleșii poporului s-ar putea întruni, în sfârșit, mâine.
Există semnale că aleșii poporului s-ar putea întruni, în sfârșit, mâine.

Potrivit deputatului PLDM, Maria Ciobanu, există semnale că aleșii poporului s-ar putea întruni, în sfârșit, mâine.

„În acest moment câțiva muncitori lucrează de zor la securizarea maximă a ușii Parlamentului, ușă accesibilă doar pentru Președintele Parlamentului. Să le fi trecut fobia membrilor monstroasei majorități parlamentare și mâine am putea avea, în sfârșit, ședință de plen?”, menționează Ciobanu pe pagina sa de Facebook.

Anterior, președintele Parlamentului Andrian Candu a lansat ideea că prima ședință s-ar putea desfășura la 3 martie.

Totuși, președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a lansat o altă ipoteză. Potrivit acestuia, Biroul permanent al Parlamentului se va întruni miercuri, 24 februarie, pentru a stabili data desfășurării primei ședințe în plen din această sesiune, precum și a ordinii de zi.

„Eu voi propune ca următoarea ședință să se desfășoare joi (25 februarie, n.r.)”, a declarat Diacov în cadrul unei emisiuni de la TV 7.

Această remarcă a lui Diacov a stârnit ironii din partea vicepreședintelui PLDM, Vadim Pistrinciuc.

„Progres! Data trecută am anunțat ședința cu 2 ore înainte. Acum cu o zi înainte. Progresăm”, a menționat Pistrinciuc

Deși oficial sesiunea de primăvară-vară a Legislativului a început la 1 februarie, deocamdată nicio ședință în plen nu s-a desfășurat.

Mai mulți analiști au afirmat că aleșii poporului ar ezita să se întrunească în ședință deoarece nu doresc să repete experiența de la 20 ianuarie, când la Parlament au avut loc proteste de amploare.


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована