Ședința de judecată de la Curtea de Apel în cazul Filat, amânată
Recursul avocaților în cazul fostului premier Vlad Filat de la Curtea de Apel Chișinău, amânată la solicitarea apărătorilor, informează UNIMEDIA.

Menționăm că astăzi trebuia să se judece recursul la Încheierea Judecătoriei Buiucani din 17 februarie prin care s-a respins cererea avocaților de a înlocui măsura preventivă aplicată în privinţa, lui Vlad Filat.
Amintim că, pe 15 octombrie, procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut în cadrul ședinței Parlamentului ridicarea imunității parlamentare a deputatului Vlad Filat, care potrivit cererii enunțate de Gurin în Parlament ar fi fost implicat în frauda bancară de la BEM. Ulterior însă, procurorii au precizat că de fapt, fostul premier, este învinuit de corupere pasivă și trafic de influență și nu este vorba despre dosarul de la Banca de Economii.
Procurorul general a solicitat ridicarea imunității în baza autodenunțului primarului orașului Orhei, Ilan Shor care susține că i-ar fi oferit mită în valoare de 250 de milioane de dolari.
Vlad Filat pledează nevinovat și în discursul său public a susținut că este vorba despre o răfuială politică pusă la cale de prim-vicepreședintele PDM, Vlad Plahotniuc.


