Saakașvili vine cu detalii. O companie moldovenească vinde motoare de la KAMAZ pentru vehicule blindate din Ucraina
Motoarele pentru vehicule blindate cumpărate în Republica Moldova de compania de stat ucraineană „Ukrspețexport” sunt de fapt motoarele camioanelor KAMAZ 7403.

Documente în acest sens au fost făcute publice de fostul guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, pe pagina sa de Facebook.
„Materiale care demonstrează corupția la scara largă în achiziţiile necesare armatei, pe care le-am prezentat la emisiunea Shuster Live. Motoarele au fost achiziționate prin intermediul unui vânzător al mașinilor second-hand. Șirin Nabiev. Acestea au fost vândute armatei ucrainene la un preț de 2,5 ori mai mare decât prețul lor real”, a scris Mihail Saakașvili pe pagina sa de Facebook.
Politicianul a făcut public un infografic în care figurează compania moldovenească „AUTO-PRESENT” din Chișinău. Anume această companie, potrivit lui Saakașvili, vinde motoarele camioanelor KAMAZ 7403 prin intermedierea lui Șirin Nabiev.
![]()
Reamintim că fostul guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, a declarat ieri în cadrul emisiunii Shuster Live că autoritățile ucrainene cumpără motoare pentru vehicule blindate în Republica Moldova de la un intermediar înregistrat în Germania cu numele tătar și o mică afacere de vânzare a automobilelor la mâna a doua.
![]()


