Rogozin reacţionează cu reproş la solicitarea RM privind retragerea militarilor ruşi din regiunea transnistreană
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a reacţionat cu reproş la solicitarea Republicii Moldova adresată Rusiei de a-şi retrage forţele militare şi muniţiile din regiunea transnistreană.

„Au făcut ceva autorităţile moldoveneşti în privinţa dialogului cu Transnistria în afară de şantajul cu o blocadă economică şi ameninţăr?”, întreabă Rogozin pe contul său de Twitter.
Reacţia emisarului rus vine după ce premierul Valeriu Streleţ a reiterat, de de la tribuna principală a ONU, poziţia privind necesitatea retragerii forţelor militare şi a muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Moldovei, în conformitate cu angajamentele internaţionale şi prevederile constituţionale.
Prim-ministrul a pledat pentru soluţionarea acestuia prin identificarea unui statut special, cu respectarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova.
![]()


