theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Сентября 2010, 17:37
405
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Republica Moldova: Referendumul a eşuat! Criza continuă!. Deutsche Welle

Democraţia în Republica Moldova este din nou în pericol după ce duminică cetăţenii au bocotat referendumul constituţional ce urma să pună capăt crizei politice din ţară. Deşi sondajele arătau că 76% din cetăţeni se pronunţă pentru alegerea şefului statului de către popor, la referendumul de ieri s-au prezentat doar 30% din alegători - cu 3% mai puţin decât pragul de validare a referendumului. Referendumul constituţional de duminică a arătat cât de imprevizibili sunt moldovenii la vot şi cât de ...

Democraţia în Republica Moldova este din nou în pericol după ce duminică cetăţenii au bocotat referendumul constituţional ce urma să pună capăt crizei politice din ţară. Deşi sondajele arătau că 76% din cetăţeni se pronunţă pentru alegerea şefului statului de către popor, la referendumul de ieri s-au prezentat doar 30% din alegători - cu 3% mai puţin decât pragul de validare a referendumului.

Referendumul constituţional de duminică a arătat cât de imprevizibili sunt moldovenii la vot şi cât de accentuat este votul de protest în Republica Moldova. La alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, ca urmare a masacrului din 7 aprilie asupra tinerilor, oamenii au ieşit masiv la vot în zi de lucru şi în plin sezon estival şi au dat jos guvernarea comunistă. Actuala guvernare liberal-democrată a avut un an la dispoziţie ca să afle şi să spună adevărul despre evenimentele din aprilie 2009, dar nu a reuşit. Mai mult, s-a împotmolit în scandaluri de corupţie la care organele de anchetă şi justiţia nu au reacţionat adecvat. În rezultatul de ieri a intervenit dezamăgirea, indiferenţa şi, de aici, votul de protest care avantajează opoziţia comunistă - cea care a chemat cetăţenii la boicotarea referendumului.

Analistul politic Anatol Ţăranu: „Comuniştii vor merge în alegerile anticipate având un avantaj de încredere. Vor porni într-o stare bine aşezată. Mie mi se pare că clasa politică care a avut această atitudine mai mult decât uşuratică - vrem să-i întrebăm: Ce-aţi făcut voi în această perioadă? Voi, care aţi obţinut un succes pe 29 iulie 2009, care, de fapt, nu vă aparţine vouă, politicienilor, ci aparţine acelor tineri care au ieşit în stradă pe data de 7 aprilie 2009 şi v-au garantat victoria pe 29 iulie. Ei au cerut de la voi o schimbare - şi nu au obţinut această schimbare. Acum ce aveţi să le spuneţi acestor băieţi care astăzi deja afirmă cu voce tare că le-aţi furat revoluţia?... Şi atunci situaţia este cu totul gravă! Cineva trebuie să răspundă pentru faptul că vom intra în alegeri parlamentare anticipate având pericolul revenirii comuniştilor la guvernare. Mie mi se pare că clasa politică este pur şi simplu obligată nu să se reducă la nişte explicaţii absolut sterile şi care nu-i angajează în nimic. Politicienii sunt obligaţi să ia nişte decizii foarte grele pentru ei, foarte dificile".

Despre ceea ce urmează să se întâmple în Republica Moldova am discutat cu preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, lider al Partidului Liberal şi cu premierul Vlad Filat, lider al Partidului Liberal-Democrat din Moldova:

Deutsche Welle: - Cum explicaţi prezenţa atât de redusă la vot a cetăţenilor moldoveni?

Mihai Ghimpu: - Sunt mai multe lucruri pe care pot să le spun. În primul rând politica antistatală şi antipopulară a comuniştilor, lipsa de unitate în această campanie a coaliţiei de guvernare. Unii au crezut că deja pe propriile forţe pot merge înainte. În al treilea rând, toate dezbaterile acestea care au avut loc în societate în perioada campaniei pentru referendum şi în ultimul rând cred că putem explica acest eşec şi prin indiferenţa cetăţenilor. Din păcate nu toţi înţelegem întotdeauna că trebuie să rezolvăm problemele câte una şi la timp. Altfel se întâmplă ceea ce s-a întâmplat.

Deutsche Welle: - Spuneţi-ne dacă mai aveţi vreun as în mânecă pentru această situaţie nouă care s-a creat?

Mihai Ghimpu: - Eu tot timpul am soluţii, dar vreau să am şi oameni cu care pot să realizez aceste soluţii şi idealuri. Atunci când ne asumăm un obiectiv - şi partidele, şi cetăţenii - trebuie să fim conştienţi că acest drum nu poate fi parcurs într-o zi sau într-o noapte, iar roada nu poate să apară mai devreme decât peste un timp. Aşa cum pui în pământ o sămânţă şi aştepţi să treacă o perioadă. Acum trebuie să găsim soluţii, deoarece criza trebuie depăşită. Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică. Stabilitate înseamnă: funcţionarea Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei. Altfel nu putem realiza obiectivul pe car
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована