Renato Usatîi urma să primească postul ”RU TV Moldova” drept cadou de ziua sa de naștere
Liderul ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, urma să primească postul de televiziune RU TV Moldova drept cadou de ziua sa de naștere. Cel puțin, asta susține juristul companiei, la ședința Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

”Intenția de a cumpăra postul a avut-o Renato Usatîi. La 1 noiembrie, dumnealui a fost nevoit să plece la Moscova pentru a face tratament, adică tranzacția nu a avut loc, s-a anulat. Sergiu Dobrea, la 3 noiembrie, a cumpărat acest post cu intenția de a face cadou domnului Usatîi care avea pe data de 4 noiembrie zi de naștere, adică a fost cumpărat cu această intenție. Atunci când a fost făcută declarația pe propria răspundere, domnul Dobrea a fost și este proprietar beneficiar. Intenția de a face donația există”, a declarat reprezentantul lui Sergiu Dobrea, comunică Realitatea.md.
Totodată, acesta a precizat că Usatîi deocamdată nu deține funcția de președinte al postului TV și ”nu a vorbit în termeni legali, dar în termeni literari. În prezent, donația este o eventualitate care poate să se realizeze sau nu. Dobrea administrează canalul din numele propriu și din surse proprii”.
De asemenea, acesta a negat că Dobrea este șoferul lui Usatîi.
În context, șeful CCA, Dinu Ciocan, a spus că acest caz va fi expediat instituțiilor de drept care vor stabili dacă este vorba despre fals în declarații cu privire la beneficiarul final.
”Trebuie să vă asumați consecințele în cazul în care ați declarat anumite falsuri în declarație”, a menționat Ciocan.
Precizăm că articolul 3521 Falsul în declaraţii din Codul Penal prevede o amendă în mărime de până la 600 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an.
Amintim că liderul formaţiunii politice „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a recunoscut că el este adevăratul proprietar al postului de televiziune RU TV Moldova. Usatîi a declarat pentru portalul Anticorupţie că Sergiu Dobrea, numele căruia figurează în Declaraţia de transparenţă a proprietăţii depusă la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), este şoferul său. Mai mult decât atât, a precizat politicianul, Dobrea este ajutorul şi persoana sa de cea mai mare încredere.


