PSRM a părăsit sala de ședințe a Parlamentului
Fracțiunea PSRM a părăsit sala de ședințe a Parlamentului. Socialiștii au protestat astfel față de decizia majorității parlamentare de a respinge proiectul de lege, care prevede scoaterea miliardului furat de pe spatele cetățenilor.

Decizia fracțiunii PSRM l-a făcut pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, să facă glume pe seama acestora.
Noi nu putem accepta acest lucru. În semn de protest, noi părăsim sala de ședințe”, a declarat Vladimir Țurcan.
„Alo, băieți! Unde plecați, voi doar sunteți la guvernare”, a intervenit Vladimir Voronin.
Președintele PSRM a anunțat că va fi solicitată poziția cetățenilor privind acest subiect în cadrul unui referendum.
„Noi nu vom avea altceva de făcut decât să mergem să cerem opinia poporului”, a declarat Zinaida Greceanîi.
UNIMEDIA amintește că președintele Igor Dodon a propus o inițiativă legislativă cu privire la anularea Legii ce presupune trecerea pe umerii cetățenilor a rambursării miliardelor furate din sistemul financiar-bancar.
Documentul a fost susținut de doar 30 de deputați.


