Prăbușirea elicopterului SMURD: Timofti își exprimă regretul
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, își exprimă profundul regret în legătură cu prăbușirea unui elicopter al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), în satul Haragîș, raionul Cantemir, soldată cu pierderi de vieți omenești, transmite Serviciul de Presă al Președinției.

„Îmi exprim profunda compasiune și transmit condoleanțe familiilor membrilor echipajului SMURD, care și-au pierdut viața, încercând să salveze o altă viață. Este un moment trist pentru cetățenii de o parte și de alta a Prutului și pentru mine personal”.
De asemenea și președintele Parlamentului, Adrian Candu, a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului SMURD din această neagră zi de joi.
„Republica Moldova este alături de România, în aceste momente grele și mulțumește pentru suportul constant acordat în domeniul prestării serviciilor medicale de calitate. Vom oferi tot ajutorul posibil pentru a depăși această tragedie. Medicii SMURD merită înalta considerațiune și respectul nostru pentru sacrificiile și dăruirea de care dau dovadă zi de zi! Trebuie să demonstrăm, mai mult ca oricând, solidaritate, competență, implicare și credință!”, mai este scris în mesajul lui Candu.
Un elicopter SMURD a căzut în localitatea Haragâș din Cantemir. Potrivit informațiilor toți membrii echipajului elicopterului SMURD și medicii de la bordul aeronavei au decedat. Aparatul de zbor a explodat la impactul solul.


