Popa: Martorii refuză citațiile. Bețișor: Ei nu pot fi identificați
În dosarul fostului prim-ministru Vlad Filat a fost audiat astăzi un singur martor. Este vorba despre fostul guvernator Dorin Drăguțanu, care în opinia avocatului Igor Popa acesta are un rol important în dosarul fraudei bancare.

După ședința de astăzi Popa a adăugat că Dorin Drăguțanu s-a prezentat astăzi la judecată după ce apărarea lui Filat a cerut azi dimineață ca acesta să fie adus în mod silit la ședință.
„Domnul Drăguțanu probabil a vrut să spună că abia ieri, a vrut să primească citația. A fost un executor judecătoresc care l-a văzut în ogradă și fostul guvernator, practic a fost obligat să primească acea citație. Noi astăzi dimineață am depus o cerere prin care să fie adus silit, de aceea probabil dumnealui a venit pentru a evita o procedură mai puțin plăcută de prezentare”, a declarat avocatul Igor Popa.
Aceeași sursă a mai spus presei că Drăguțanu a confirmat încă o dată că nu a fost influențat în niciun fel în deciziile pe care le-a luat de Vlad Filat. Referitor la audierea altor martori care trebuiau să fie prezenți astăzi la ședința de judecată, Popa a declarat că au fost prezentate probe video prin care demonstrează că martorii refuză să primească citație.
De cealaltă parte, procurorul Adriana Bețișor susține că au fost prezentate probe care demonstrează că nu pot fi identificați martorii care au fost incluși în lista apărării.
„Drăguțanu a fost audiat în opinia mea pentru ca avocații lui Vlad Filat să vadă cum activează banca națională și nu am văzut nicio legătură cu obiectul învinuirii”, a adăugat Bețișor.
Betisor a adaugat ca Vlad Filat a refuzat sa faca astazi declaratii in fata magistratilor. Igor Popa a motivat ca fostul premier a luat aceasta decizie din cauza ca nu are incredere in completul de judecatori.
Tot astăzi avocații fostului premier au cerut recuzarea întregului complet judecătoresc care examinează dosarul lui Vlad Filat din motiv că aceștia nu ar da dovadă de imparțialitate, cererea însă a fost respinsă.


