Plahotniuc, înspăimântat şi panicat

Chiar dacă au fost unele atacuri grobiene, lipsite total de argumente şi duse până la un ridicol mai rar întâlnit, respectiv neluate în seamă de prea multă lume, acestea demonstrează încă o dată că cel care stă în spatele atacurilor, Vladimir Plahotniuc, intră tot mai mult în panică.

După alegerile din 30 noiembrie şi configurarea noului parlament, pentru Plahotniuc lucrurile mergeau de minune. El atunci se gândea chiar că, poate, în 2016, va ajunge preşedintele Moldovei. Iar toate se aşezau pe placul oligarhului. PLDM-ul slugilor sale umile Filat şi Leancă a fost rupt în două, pe comunişti îi avea la degetul mic, iar Dodon şi Ghimpu stăteau în expectativă, pentru a se face şi ei „utili” atunci când va fi nevoie

Doar că lucrurile au căpătat o turnură cu totul neaşteptată pentru acest individ. Cetăţenii Republicii Moldova au dat dovadă, poate atunci când nimeni nu se mai aştepta, că aici mai există demnitate, revoltă şi chiar calitate.

Manifestaţiile de protest începute la 5 aprilie, urmate de revendicări clare şi formularea unor mesaje directe, clare şi explicite, au adus Moldova în prim-planul presei mondiale. Din aprilie şi până ieri, Washington Post, Financial Times, Bloomberg, AFP, Reuters, Business Insider, Politico, CNN, Frankfurter Allgemeine Zeitung, BBC, Gazeta Wyborcza sau The New York Times au relatat, cu lux de amănunte, despre miliardele furate din sistemul bancar, grupările criminale care conduc Moldova şi starea de captivitate în care a ajuns acest stat.

Iar atunci când un stat precum Republica Moldova devine subiect central în cele mai prestigioase publicaţii din Occident, încep să apară întrebările, iar „fraierii” (aşa cum erau consideraţi de Plahotniuc şi Filat) care au făcut posibilă menţinerea pe linia de plutire a acestui stat în ultimii ani, au început să deschidă ochii. Occidentul în sfârşit a conştientizat de cine este condusă Moldova, ce s-a întâmplat cu miliardele trimise aici de către americani şi europeni şi cum este posibil ca acest stat să nu progreseze absolut de loc, ba din contra, să regreseze, după aproape 6 ani de aşa-zisă guvernare proeuropeană.

Iar cel mai clar semnal în acest sens a fost dat chiar de către ambasadorul american la Chişinău, James D. Pettit, acum câteva zile, la o emisiune de la Jurnal TV.

Cu diplomaţie, dar tranşant, ambasadorul a spus foarte clar că lucrurile nu mai au cum să continue aşa, iar spălătoria de bani din estul Europei (aşa cum este considerată de ceva timp Moldova) nu mai este demult niciun fel de „poveste de succes”.

Iar anume această deşteptare a Occidentului în ce priveşte Moldova este cel mai mare succes al cetăţenilor, care au ieşit în stradă într-un număr impresionant de mare la 5 aprilie, dar în special 3 mai. Aceşti oameni au reuşit să repună Moldova pe harta lumii. Au arătat că aici mai există demnitate, că între Prut şi Nistru mai pot exista perspective.

Occidentul, care de fapt e singura noastră salvare, trebuie însă în continuare să vadă că are pe cine să mizeze în Moldova. Clasa politică actuală, cel puţin cea pe care o avem în Parlament, nu mai este credibilă pentru UE şi SUA, iar partenerii noştri de dezvoltare trebuie să-şi identifice noii aliaţi în rândurile poporului.

Doar presiunea continuă a străzii a făcut ca astăzi criminalii Plahotniuc şi Filat să fie luaţi în vizor de structurile internaţionale, inclusiv cele de drept.

Deja este bine cunoscut că Plahotniuc bate pragul ambasadelor şi zboară prin ţările orientale, pentru a-şi găsi noi parteneri, care să-i menţină pe linia de plutire sistemul criminal prin care controlează Moldova.

Occidentul l-a luat în vizor. Iar de justiţia europeană nu are cum să-l salveze pe Plahotniuc nici Gurin, nici Poalelungi şi nicio altă sculă umilă a sa de pe aici. Dar totodată, Occidentul trebuie să ştie că are pe cine miza în Moldova. Că parcursul european, abandonat şi compromis de aceşti criminali, va fi reluat.

Ne vedem duminică, de la ora 12:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a demonstra că în Moldova mai există demnitate, calitate şi adevăr! Pentru a continua lucrurile bune pe care le-am început.