Plahotniuc asigură UE că el nu va renunţa la cursul european al RM
Prim-vicepreedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a ieşit la rampă cu un interviu acordat portalului tribuna.md, în care lansează un mesaj clar atât clasei politice din interior, cât şi partenerilor europeni de dezvoltare. Zice el, că nu va schimba cursul de dezvoltare al Republicii Moldova şi nu va coaliza niciodată cu partidele de stânga.

Politicianul a reiterat că mult timp s-a speculat că el este al ruşilor, că este împotriva Europei şi multe alte speculaţii. "Din 2009 pînă în 2015, au trecut 6 ani în care unii au tot aşteptat să se confirme fricile lor legate de intenţia mea de a scoate Moldova de pe calea europeană".
El face referire la "campaniile de presă" potrivit cărora că el va bloca semnarea Acordul de Asociere, că va face alianţă cu partidele de stînga, cam la fiecare scrutin electoral a fost aceeaşi temă.
"Azi avem semnat Acord de Asociere cu UE, avem vize liberalizate, nu am abandonat calea europeană, am găsit soluţia să alegem preşedintele şi să ieşim din lunga criză politică, spun asta nu pentru a-mi atribui merite, ci ca să arăt cît de ridicole s-au dovedit campaniile de manipulare ale unora care, atenţie, azi sînt şi în spatele protestului. Am rămas consecvent credinţei mele că Moldova trebuie să meargă mai departe pe calea europeană, care este cea mai rapida soluţie de modernizare", argumentează Vlad Plahotniuc.
În acelaşi context el reiterează că a avertizat despre faptul că alegerile anticipate sînt extrem de riscante pentru Moldova, dar a spus foarte clar că nu se opun. Cei care însă "îi manipulează pe oameni să ceară anticipatele cu orice preţ, trebuie să se pregătească să-şi asume şi riscurile. Pentru că nu poţi să declanşezi anticipate la cîteva luni după ce au avut deja doua scrutine, fără să-ţi asumi responsabilitatea pentru consecinţe".
Mia spune Plahotniuc că liderii Platformei DA, care iniţial cereau anticipate, acum încearcă să iasă din această încurcătură cu tot felul de explicaţii neclare.


