Pistrinciuc: Moldova se află pe marginea unui vulcan care urmează să erupă
Ion Sturza nu are foarte multe şanse să fie votat de Parlament în funcţia de premier al Republicii Moldova.

Și asta, deoarece PDM, care se declară un partid pro-european, nici nu vrea să accepte invitația la discuții a candidatului la funcția de premier.
O spune vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, Vadim Pistrinciuc într-un interviu pentru RFI.
„Sunt de acord că există un mare risc să nu fie votat, însă aş spune că situaţia în care s-a ajuns - dumnealui a fost propus aşa, într-o manieră de candidat pentru a rezolva o criză politică, socială şi economică în care a ajuns Republica Moldova - se datorează faptului că în 29 octombrie, Partidul Democrat a votat o moţiune de cenzură, absolut nemotivat, în baza căreia a picat Guvernul Alianţei pentru Integrare Europeană III (...). Este foarte dificil să spunem dacă va fi sau nu votat la acest moment, dar sunt de acord că într-adevăr, după declaraţiile făcute, nu sunt foarte multe şanse să fie votat, însă nu aş grăbi lucrurile”, a declarat Pistrinciuc.
Pistrinciuc subliniază că Moldova se află pe marginea unui vulcan care urmează să erupă.
„Republica Moldova se află acum pe vârful unui munte şi în munte fierb lucrurile, aş spune eu pe marginea unui vulcan. Voturile nu tot timpul contează, contează foarte mult să dăm cetăţenilor ceea ce vor ei (...). Eu i-aş atenţiona pe cei care tot încearcă diferite scenarii şi aş apleca urechile către voinţa cetăţenilor, pentru că situaţia este într-adevăr critică”, a adăugat Pistrinciuc.
Totodată, Pistrinciuc îl îndeamnă pe liderul PDM să spună de ce a demis Guvernul Streleț, după care să vină cu scenatii și învinuiri.
„Eu deja m-am deprins cu această situaţie. Ei (membrii Partidului Democrat-n.r.) doresc foarte mult să trăiască cu impresia că PLDM a făcut una, două, trei, patru, însă cu regret spun că nu este aşa, din simplul motiv că noi nu avem aceste abilităţi de a lucra pe ascuns, de a avea strategii ascunse, chiar pot să spun că în multe situaţii, noi am fost mai mult în defensivă şi în derivă, decât în situaţia de a propune careva strategii. Însă l-aş ruga (pe liderul PDM, Marian Lupu-n.r.) să răspundă la întrebarea de ce a demis Guvernul în 29 octombrie şi imediat după aceasta a promis un alt Guvern în timp de zece zile”, a adăugat Pistrinciuc.
Premierul desemnat Ion Sturza are şanse minime de a primi votul Parlamentului, în condiţiile în care socialiştii, democraţii şi cei 14 deputaţi care au plecat din PCRM au anunţat că nu îl vor susţine.
Cele trei grupuri întrunesc un număr de 58 de mandate în Legislativ. Pentru instaurarea noului Guvern, este nevoie de votul majorităţii simple în Parlament, adică 51 de voturi „pentru”, din totalul de 101 membri.


