Petrenco, pus în libertate datorită celui pe care l-a criticat
Membrii grupului Petrenco în frunte cu fostul deputat Grigore Petrenco au fost plasați luni în arest la domiciliu printr-o decizie a Judecătoriei Râșcani.

Măsura a fost schimbată la solicitarea deputaților socialiști, în frunte cu Igor Dodon, cel pe care Petrenco l-a criticat mult în ultimii ani, după ce liderul PSRM a părăsit Partidul Comuniștilor.
Igor Dodon a părăsit PCRM în noiembrie 2011, iar asupra s-a a fost organizată o isterie politică fără precedent, condusă de comuniștii de atunci Grigore Petrenco și Igor Muntean, dar promovată intens și de Mihail Amerberg și Alexandr Roșco, amicii lui Petrenco și principalii oameni de încredere ai acestuia inclusiv în gruparea Antifa.
Dodon era "trădător" în opinia lui Petrenco pentru că a părăsit PCRM. "Este o acţiune nedemnă pentru un comunist şi pentru un membru de partid”, declara Petrenco, deși el a procedat la fel câțiva ani mai târziu.
În schimb Dodon a cerut eliberarea lui Petrenco și a grupului său și chiar și-a asumat angajamentul, alături de ceilalți deputați socialiști, pentru comportamentul inculpaților.


