theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
15 Июня 2015, 14:40
1 381
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Pe cine vor susține Nantoi și Cașu în turul II al alegerilor

După procesarea a 99,68% din procesele verbaleeste clar că lupta, în turul doi, pentru Capitală va fi dat între candidatul PL, Dorin Chirtoacă cu un scor de 37,57% și candidatul PSRM, Zinaida Greceanîi cu 35,69%.

Cașu a ținut să menționeze că s-a așteptat la un rezultat mai bun la alegerile din 14 iunie.
Cașu a ținut să menționeze că s-a așteptat la un rezultat mai bun la alegerile din 14 iunie.

În același timp, pe locul trei se situează candidatul PPEM, Oazu Nantoi care a înregistrat în acest scrutin cu un rezultat de 10,17%.

Întrebat de UNIMEDIA pe cine va susține în turul doi al alegerilor locale, acesta a ținut să precizeze că la sigur nu poate fi vorba de candidatul PSRM, Zinaida Greceanîi.

„Nu dorim să vedem proiecte Moscovite în fruntea Chișinăului, respectiv nu poate fi vorba de susținerea doamnei Greceanîi. În ce privește candidatul PL, Dorin Chirtoacă, urmează să discutăm cu echipa noastră și să luăm o decizie corectă”, a precizat Nantoi.

Următorul pe listă se situează Ilian Cașu, candidatul din partea Partidului Popular „Partidul Nostru” care a acumulat 4,81% din sufragii. Întrebat pentru cine își va exprima susținerea în turul II al alegerilor locale, Cașu a precizat că decizia va fi luată în partid, iar declarația politică va fi făcută de către liderul partidului, Renato Usatîi, astăzi.

„După masă vom analiza foarte atent rezultatele scrutinului de ieri. Nu vreau să intru în zona speculației și să zicem cu cine facem coaliție. Venim în număr de trei consilieri și vom fi ghidați de interesele cetățenilor și nu de împărțirea terenurilor așa cum s-a practicat între unele partide până acum. Noi vom insista pe principiul transparenței”, a precizat sursa.

Cașu a ținut să menționeze că s-a așteptat la un rezultat mai bun la alegerile din 14 iunie. „Sunt de firea mea foarte critic. În turul I fiecare partid încearcă să obțină un scor cât mai favorabil. Era și loc pentru mai bine. Este prima mea experiență politică”, a mai adăugat sursa.

Candidatul PCRM, Vasili Chirtoca, cu un scor de 4,04% a precizat că va reveni cu detalii privind turul II în cadrul unei conferințe de presă.

Și candidatul PLDM, Serafim Urechean cu un scor la aceste alegeri de 2,97% a menționat că după ce se va discuta la partid vor fi făcute declarații oficiale în acest sens.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована