PAS l-a îndemnat pe Dodon să prezinte scuze public pentru declaraţia privind „învățătura falsă" a toleranței
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) l-a îndemnat pe Preşedintele Igor Dodon să prezinte scuze cetăţenilor pentru declaraţiile recente precum că liberalismul, toleranţa şi egalitatea de gen sunt "învăţături false".

Potrivit agenţiei Infotag, joi, în cadrul unui flashmob în faţa clădirii administraţiei prezidenţiale, activiştii PAS au scandat: "Zero toleranţă, zero preşedinte!".
"1 martie este Sărbătoarea Mărţişorului şi Ziua Internaţională a Toleranţei. Noi, fiind toleranţi, îi cerem Preşedintelui să iasă în faţa poporului pentru a-i înmâna un mărţişor, care simbolizează echilibrul dintre bine şi rău. Îi vom aminti că libertatea personală, egalitatea şi toleranţa sunt valori de bază ale unui stat democratic", a spus secretarul general al PAS, Igor Grossu.
Activistul Nicolai Calugari este convins că, "într-un stat democratic, astfel de expresii sunt inadmisibile".
"Scopul flashmob-ului este de a atrage atenţia societăţii la incompetenţa lui Dodon şi a instituţiei Preşedinţiei, care susţin corupţia, valorile false şi minciuna. Sperăm că cetăţenii care au votat pentru Dodon i-au văzut acum faţa adevărată", a spus el.
Duminica trecută, Dodon a vizitat Mănăstirea "Sfântul Gheorghe" din satul Zloţi, raionul Cimişlia, şi a scris pe pagina sa de facebook că "liberalismul, toleranţa şi egalitatea de genuri sunt învăţături false", fapt ce a generat diferite reacţii în rândul utilizatorilor reţelelor de socializare. Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui a negat afirmaţiile şefului statului, precizând Dodon nu întotdeauna administrează pagina personal, iar această postare a fost făcută fără înştiinţarea Preşedintelui. Mai mulţi jurnalişti şi organizaţii obşteşti au solicitat ca Preşedintele să-şi ceară scuze.


