PAS acuză PDM-ul de o alianță cu PSRM, privind alegerile locale din Capitală: „Îl vor susține pe Ion Ceban”
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) acuză Partidul Democrat (PDM) că ar vrea să susțină candidatura socialiștilor la alegerile locale din Chișinău, chiar dacă au afirmat că vor susține un candidat pro-UE.

„Plahotniuc reconfirmă alianța PDM-PSRM la alegeri. Conducerea PDM-ului, respectând tradiția de a susține candidatul socialiștilor, vrea, și de această dată, să îl facă câștigător pe Ceban sau pe oricine va fi candidatul PSRM la primărie, scrie Unimedia.
Declarațiile lor sunt mincinoase, fapt demonstrat în campania prezidențială, când au vrut să ponegrească candidatul unic proeuropean prin susținerea lor toxică, în realitate sprijinindu-l pe Dodon cu toată mașinăria lor administrativă și mediatică. Candidatul „unic proeuropean” pe care îl va susține în realitate PDM la primărie va fi candidatul socialiștilor”, scrie PAS pe pagina sa de Facebook.
Reprezentanții PAS își reiterează poziția și spun că nu vor negocia cu PDM pe acest subiect, dar nici pe altele. „Decizia de a nu purta negocieri și de a nu coopera cu PDM și PSRM, vinovați de dezastrul din țară, a fost adoptată la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate din 10 septembrie 2017”.
„Deși PDM are șanse mari să câștige alegerile locale, partidul nu va înainta și el o persoană în calitate de candidat unic, pentru a facilita negocierele între partidele pro-europene", a declarat Vlad Plahotniuc.


