PAS a propus-o pe Maia Sandu candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova
Consiliul Politic Naţional al Partidului Acţiune şi Solidaritate şi-a desemnat candidatul la funcţia de preşedinte al ţării.

Astfel, duminică, 3 iulie, s-a decis unanim, desemnarea Maiei Sandu în calitate de candidat la prezidenţiale.
Totodată, în cadrul primei ședințe a Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate a fost prezentat raportul privind constituirea organizațiilor locale, actualmente 62 la număr.
A fost aprobat și Regulamentul cu privire la finanțarea activității Partidului Acțiune și Solidaritate, care stabilește modul de achitare a cotizațiilor și de oferire a donațiilor, în conformitate cu prevederile legale și cu statutul PAS.
De asemenea, au fost desemnați trei din cei șapte membri ai Comisiei Naționale de Integritate și Disciplină.
Președintele PAS, Maia Sandu, a informat Consiliul despre situația politică actuală, în contextul alegerilor prezidențiale. Consiliul Politic Național a confirmat necesitatea continuării discuțiilor cu alte forțe politice de centru-dreapta, în vederea identificării unui candidat unic.


