Partidul Demnitate și Adevăr este în cădere liberă
Partidul Demnitate și Adevăr condus de Andrei Năstase este în cădere liberă de la începutul acestui an, iar dacă așa lucrurile vor continua în aceeași direcție riscă nici să nu treacă pragul electoral la viitoarele alegeri parlamentare, arată rezultatului unui sondaj prezentat joi de Asociația Sociologilor și Demografilor.

Astfel, PPDA este cotat în prezent cu un rating de 7,7%, ajungând pe locul cinci în topul preferințelor alegătorilor, după ce s-a situat aproape un an pe locul doi.
Ratingul PPDA a scăzut la mai puțin de 8% după ce într-un sondaj similar realizat în luna aprilie îl cota cu peste 13%. Aceasta înseamnă că PPDA și-a pierdut în doar câteva luni aproape jumătate din alegători.
Pe de altă parte, potrivit aceluiași sondaj, două din cele trei partide aflate în prezent la guvernare sunt în creștere. În special e vorba de Partidul Democrat care în luna ianuarie ar fi obținut 6,3%, în aprilie - 6,4 la sută, iar în septembrie și-au exprimat intenția de a vota pentru această formațiune 9% din numărul total de respondeți, adică o creștere cu aproape 50%.
De asemenea, PPEM a înregistrat o ușoară creștere, în timp ce Partidul Liberal a scăzut un pic.
Cercetările de teren în cadrul sondajului de opinie „Președintele Republicii Moldova în viziunea cetățenilor: abordare sociologică” au fost efectuate în perioada 2-10 septembrie 2016 pe un eșantion de 1179 de respondenți din 77 localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximală de + 3,0%.


