Parlamentul a amânat votul privind Codul de etică a deputatului
După mai multe ore de dezbateri, deputații au decis să amâne votarea proiectului de lege privind Codul de etică și conduită a deputatului în Parlament.

Documentul i-a nemulțumit pe socialiști și comuniști, care a fost considerat de unii drept bâtă împotriva opoziției, iar de alții - lipsit de sens.
Scopul proiectului este stabilirea la nivel legislativ a normelor de conduită a membrilor legislativului în cadrul exercitării funcției de demnitate publică și îndeplinirea atribuțiilor parlamentare cu onestitate, integritate și respectarea legii. În același timp proiectul urmărește scopul de contribuție la asigurarea unei deschideri și responsabilizări mai mari în vederea consolidării încrederii societății în modul în care deputații își îndeplinesc atribuțiile parlamentare.
Proiectul propune instituirea unei funcții noi în cadrul Parlamentului – Comisarul pentru etică, care va fi responsabil pentru asigurarea respectării Codului de etică a deputatului. În același timp, proiectul descrie detaliat procedura de investigare, examinare și sancționare a deputaților pentru nerespectarea prezentului cod.
Pentru nerespectarea de către deputați a prevederilor proiectului se prevăd următoarele sancțiuni: mustrare; aducerea de scuze publice; pierderea dreptului la îndemnizație; întoarcerea către donator a cadoului, valorii acestuia, gestului de ospitalitate, sumei bănești sau beneficiului, avantajului primit; rambursarea oricărui profit, avantaj, beneficiu ilicit; rambursarea îndemnizațiilor primite în calitate de deputat, pentru perioada duratei acțiunii de violare a prezentului Cod, în caz de violare continuă; suspendarea temporară a participării la toate sau la o parte din activitățile Parlamentului pentru o perioadă care poate să dureze între 2 și zece zile consecutive în care Parlamentul sau oricare din organele, comisiile sau delegațiile sale se reunesc.
La elaborarea prezentului proiect au fost studiate codurile de conduită a deputaților din 14 state din Uniunea Europeana, Comunitatea Statelor Independente, America de Nord și Australia.


