Numiri și demiteri în Guvernul Streleț. Doi noi viceminiștri
Fostul ministru al Mediului, Sergiu Palihovici, a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului. În conformitate cu decizie adoptată în acest sens în ședința de astăzi a Guvernului, Palihovici va intra în exercițiul funcțiunii începând de la data de 17 august.

De asemenea, Guvernul a numit doi viceminiștri noi - la Educație, precum și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Astfel, la propunerea noului ministru al Educației, Corina Fusu, în funcția de viceministru a fost numită Cristina Boaghi.
Aceasta este jurist și până în prezent a ocupat funcția de consultant principal în cadrul Direcţiei generală juridică a Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Cristina Boaghi a figurat pe listele electorale ale PL.
La propunerea noului ministru al Muncii, Mircea Buga, în funcția de viceministru a fost numit Boris Gâlcă.
Anterior, acesta a fost consilier principal de stat al prim-ministrului Chiril Gaburici în domeniul ocrotirii sănătăţii şi dezvoltării sociale. Acum doi ani, doctorul ginecolog Boris Gâlcă a fost invitatul Andreei Marin la „Prețuiește viața” de la TVR1 unde a relatat despre tragedia care i s-a întâmplat soției sale cu ceva timp înainte. Faptul că aceasta nu mai poate vorbi nu i-a împiedicat pe soți să se înțeleagă și mai bine, cei doi semnând și o care: „Caligrafia vieții. Dincolo de cuvinte”.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat demisia a doi viceminiștri de la Ministerul Muncii - Sergiu Sainciuc și Gheorghe Țurcanu.
Vom aminti că, potrivit acordului AIE 3, PLDM a cedat Ministerul Educației liberalilor, preluând în schimb de la PD Ministerul Muncii și Protecției Sociale.


