Negruța nu vrea în Consiliul Economic al lui Streleț
Ex-ministrul finanțelor, Veaceslav Negruța, declină invitația premierului Valeriu Streleț de a participa la ședințele Consiliului Economic al primului ministru în calitate de membru al acestei structuri. Negruța scrie pe propriul blog că nu acceptă să facă parte din sistemul care a făcut mult rău cetățenilor provocând un lanț de crize în Republica Moldova.

Joi va fi consiliul economic al Prim-ministrului. Aşa scrie în invitaţia pe care am primit-o în poştă. Şi se vor discuta acţiunile anticriză. Am scris şi eu despre crize – probabil de aici şi invitaţia. Sau poate au greşit adresa electronică?
E bine că e recunoscută, şi oficial, criza (simţită de toţi, dar nu din plin deocamdată). Cam târziu. Dar nu e una. Şi mai toate crizele sunt generate de sistem, de voi – cei de la putere.
Invitaţia nu voi accepta.
- Când am vorbit în 2011 – nu am fost auzit. Şi eram colegi. Şi ieșeam dintr-o criză atunci.
- Când am scris în 2012 – mi s-a făcut dosar ca să nu mai scriu. Că rămân urme. Şi eram colegi şi atunci. Altfel de colegi.
- Când am depus cerere de demisie în 2013 – aţi crezut că vouă vi se poate totul, inclusiv banca. Nu mai eram colegi.
- A fost şi 2014 – o să fie în memorie multă vreme. Despre asta se va mai scrie mult. Şi nu doar în presă. Volume întregi.
- Suntem în 2015 – nu accept să stau alături cu sistemul. Cu cei care-l reprezintă. Sistem care a făcut rău, mult rău, cetăţenilor care nu sunt parte din sistem. Pentru că sistemul avea alte planuri. Vom respecta distanța. Și nu doar eu. Vi s-au schimbat cumva planurile acum? La margine de prăpastie?
- Aţi rămas singuri. Lipsiţi de credibilitate. Lipsiţi de susţinere. Aici şi în afară. O meritaţi!
O să mai scriu. O să ajute Moldova să revină. Voi, însă, sunteţi sistemul, în prăpastie agăţat de un fir. Şi acest sistem nu are cum face pasul înapoi. Pentru că drumul lui e înainte, conchide ex-ministrul.
Deschide.MD amintește că recent Fostul ministrul de finanțe, Veaceslav Negruța, a declarat că Republica Moldova are nevoie de un plan anticriză, iar autoritățile trebuie să dea dovadă de voință politică pentru a depăși situația la care s-a ajuns în urma crizei bancare.


