Năstase spune cu cine este dispusă Platforma DA să facă alianță după alegeri
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase spune, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, cu cine este dispus să facă alianță în cazul unei victorii în alegerile anticipate.

Năstase susține că este un pro-european convins, care militează pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE.
"În cazul anticipatelor, ne propunem ca forțele pro-europene care fie se vor reuni în jurul Platformei DA sau se va întâmpla pe o altă platformă pro-europeană să ia peste 51% ca să poată guverna de una singură și să poată implementa Acordul de Asociere, să facă reforme în justiție în economie și să facă o schimbare în bine a țării noastre", a explicat invitatul.
Întrebat dacă vor fi concurenți electorali cu partidul în devenire PAS al Maiei Sandu, Andrei Năstase a specificat că nu se va întâmpla așa.
"Cu Maia Sandu noi nu avem ce împărți, pentru că ea are aceleași deziderate ca și noi, scoaterea din captivitate a instituțiilor de drept și punerea lor în serviciul cetățeanului. Suntem pro-europeni, esența asta nu ne-o schimbă nimeni. Eu niciodată nu voi merge în Uniunea Vamală cu partidul lui Dodon. Vreau libertatea acestui popor de a alege între proiectul european, cel pro-Est. De asemenea, vom implementa Acordul de Asociere care este de neclintit", a mai spus sursa.
Liderul Platformei DA și-a asumat și un angajament față de cetățeni.
"Dacă vom câștiga alegerile, vom implementa toate revendicările pe care le-am strigat în PMAN, să referomăm, să anchetăm furtul miliardului. Societatea are persoane integre care să facă acest lucru. Din păcate o persoană integră în societatea asta nu rezistă mult pentru că 80% din media noastră este propagandistică, în beneficiul lui Plahotniuc", a conchis invitatul.


