Munteanu: La ”Pădurea Domnească” a fost organizată o mare beție. Directorul a fost concediat
Ministrul Mediului oferă, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, detalii despre motivele concedierii directorului Rezervației Naturale ”Pădurea Domnească”, Valeriu Ţarigradschi.

Potrivit lui Valeriu Munteanu, în rezervație a fost organizată o mare beție.
”Dl Ciobanu de la Moldsilva mi-a confirmat că a făcut un ordin de concediere a directorului Rezervației Naturale ”Pădurea Domnească”. Mâine va fi o notă informativă pe care o voi publica. Dar la telefon mi-a spus că a fost o beție mare cu participarea mai multor factori de decizie, inclusiv directorul Rezervației. S-au bătut. Există poliție, există omul care povestește cum a fost bătut. Beția a fost organizată de directorul Rezervației ”Pădurea Domnească”, a declarat demnitarul.
Potrivit ministrului, ar exista și probe în acest sens.
”Există probe, există și o comunicare la poliție, pentru că există cineva care a fost bătut și care a depus plângere. Am impresia că există și un dosar administrativ sau penal. Sper de această dată să nu fie vorba de miniștri, deputați sau procurori care să fi fost la această beție”, a menționat invitatul.
Întrebat dacă asemenea cazuri au mai avut loc, ministrul Mediului a specificat că ăn Rezervația ”Pădurea Domnească” nu au mai fost probleme.
”De când suntem la Ministerul Mediului avem o atenție sporită pentru tot ceea ce înseamnă pădure sau vânat”, a mai spus Valeriu Munteanu.


