Munteanu despre vânătoarea de la Soroca: Participanții erau nepregătiți și chiar beți criță
Vânătoare de la Soroca, soldată cu rănirea prin împușcare a unui tânăr de 22 de ani, demonstrează iresponsabilitatea organizatorilor și vulnerabilitatea sistemului construit de zeci de ani.

Declarația aparține ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, și a fost făcută la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA.
Ministrul spune că astfel de ilegalități se organizează periodic și nu exclude că lista participanților de duminică, prezentată de oamenii legii, nu ar fi completă.
„Dacă această informație nu ajungea la noi de la colegii noștri din teritoriu, nimeni nu afla nimic. Este o informație narativă. Cei de la poliție, am înțeles că au o listă cu 8 persoane. Alții vorbesc de 7 persoane. Cineva mi-a zis că de fapt era imposibil să nu fie cel puțin 10 participanți. De ce lipsesc trei oameni și cine sunt ei. Nici noi nu avem aceste răspunsuri”, a declarat Munteanu.
Munteanu spune că doar amenzile usturătoare și instituțiile responsabile pot schimba lucrurile.
„Săptămânal au loc astfel de infracțiuni. Trebuie să avem structuri care gestionează aceste procese. Nimeni nu trebuie să aibă nicio bănuială că lucrurile s-ar mușamaliza. În momentul în care 90% din astfel de acțiuni sunt mușamalizate și apar în vizorul opiniei publice doar dacă sunt sesizate de cineva, înseamnă că sunt multe lucruri de făcut”, a adăugat Munteanu.
Totodată, ministrul Mediului nu exclude că participanții la vânătoare ar fi fost în stare de ebrietate.
„Pe mină mă duce la gândul că oamenii erau absolut nepregătiți și chiar erau beți criță. Altfel, cum poți să împuști omul în față, în burtă, în umăr și în picior. Este imposibil”, a adăugat Munteanu.
Valeriu Munteanu dă asigurări că la vânătoarea de duminică nu a participat niciun membru PL.
UNIMEDIA amintește că, duminică, un tânăr de 22 de ani a fost rănit prin împușcare, în zona ochilor, la o vănătoare organizată în preajma localității Stoicani, Soroca.
Potrivit lui Munteanu, incidentul prezintă coincidențe cu cazul tragic din 2012, când omul de afaceri Sorin Paciu a fost împușcat mortal în timp ce participa la o vânătoare în Pădurea Domnească.
La acea vânătoare au participat și doi membri ai Partidului Liberal. Este vorba de consilierul municipal Iurie Năstas și fostul director al Agenției de Stat „Moldsilva” Ion Lupu.
Lupu și-a dat demisia la scurt timp de la incident.


