Ministerul Justiției, îngrijorat de starea de sănătate a politicianului Vlad Filat
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, se arată îngrijorat de starea de sănătate a politicianului Vlad Filat. Ministrul susține că starea fostului premier este stabilă, însă se înrăutățește.

„Ne îngrijorează starea lui de sănătate un pic mai mult decât a altor deținuți. Starea de sănătate este stabilă deocamdată, dar este diferită având în vedere că a renunțat la hrană”, a precizat Cebotari.
Totodată, ministrul Justiției a ținut să menționeze că Filat este deținut în condiții mai bune decât ceilalți deținuți. Asta chiar dacă prin intermediul avocaților, politicianul s-a plâns în repetate rânduri de tratamentul inuman la care este supus în penitenciar.
„I-am oferit, probabil, o cameră mai bună. Este greșit ce vă spun, dar asta este”, a punctat acesta.
UNIMEDIA amintește că, din data de 30 noimbrie, Vlad Filat a intrat în greva foamei din cauza tratamentului degradant și inuman la care este supus în Penitenciarul nr.13.
Amintim că, la 15 octombrie, procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut în cadrul ședinței Parlamentuluiridicarea imunității parlamentare a deputatului Vlad Filat, care potrivit lui ar fi implicat în frauda bancară de la BEM. Ulterior însă, procurorii au precizat că de fapt, fostul premier, este învinuit de corupere pasivă și trafic de influență și nu este vorba despre dosarul de la Banca de Economii.
Procurorul general a solicitat ridicarea imunității în baza autodenunțului primarului orașului Orhei, Ilan Shor care susține că i-ar fi oferit mită în valoare de 250 de milioane de dolari.
Vlad Filat pledează nevinovat și în discursul său public a susținut că este vorba despre o răfuială politică pusă la cale de prim-vicepreședintele autosuspendat al PD, Vlad Plahotniuc.
Imediat după ridicarea imunității, Vlad Filat a fost escortat de către ofițerii CNA la sediul instituției unde a fost reținut pentru 72 de ore.
Ulterior, pe 18 octombrie cu doar câteva ore înainte de expirarea termenului, Judecătoria Buiucani i-a aplicat un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. La 23 octombrie, Curtea de Apel a decis menținerea deciziei Judecătoriei Buiucani.
Pe data de 11 noiembrie judecătorii au acceptat demersul procurorilor anticorupție care au cerut prelungirea mandatului de arest a deputatului PLDM, Vlad Filat cu încă 30 de zile, până pe 14 decembrie, ora 17 și 10 minute.


