Mihai Ghimpu: Unii din ei erau implicați în furtul miliardului de la bun început
O declaraţie enigmatică privind „jaful secolului” a făcut liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu în cadrul întîlnirilor avute în acest week-end cu membrii consiliilor teritoriale ale PL din Glodeni şi Făleşti.

După cum relatează TRIBUNA, făcînd trimitere la un comunicat de presă al PL, referindu-se la investigația în dosarul BEM, UniBank și Banca Socială, Mihai Ghimpu a menționat că „așteptăm publicarea raportului Kroll 2, unde va fi pus pe masă tot tablou, cum s-a furat, cine a furat și cine a fost beneficiarul final”.
„Zilele trecute, am prezentat probe, în cadrul unei conferințe de presă, în care am accentuat că, conducerea statului din perioada 2012-2014, avea informații despre creditele neperformante și transferurile de miliarde de bani din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank peste hotare, dar nu au luat nici o atitudine față de aceste fărădelegi. De ce? Din cauză că unii din ei erau implicați în furtul miliardului de la bun început. Așa că, tot ceea ce se spune acuma că nu au întreprins instituțiile statului abilitate este un bluf și special s-a dirijat spre Banca Națională ca să arate că nu este vinovat”, a declarat el, fără a preciza pe cine concret are în vedere. Totodată, în cadrul conferinţei de presă menţionate, liderul liberalilor a adus în special acuzaţii că au ştiut, dar nu au făcut nimic Preşedintelui Nicolae Timofti şi Premierului de atunci, Iurie Leancă.
„Mai devreme sau mai tîrziu, toți cei care se fac vinovați vor răspunde”, a precizat Mihai Ghimpu.


