Mihai Ghimpu recunoaște, a fost sunat de Vlad Filat
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a recunoscut că a fost sunat de președintele PLDM, Vlad Filat, în vederea creării unei alianțe majoritare în Parlament.

Ghimpu spune, însă, că acest apel, pe care a văzut ulterior că l-a ratat, nu ar avea nicio importanță, atâta timp cât i-a fost adresat după ce Filat și-a anunțat, într-o conferință de presă, intenția de a discuta cu el, dar nu înainte de asta.
Potrivit lui Mihai Ghimpu, PL are acum alte priorități, principala dintre care este câștigarea turului II al alegerilor pentru funcția de primar al Capitalei, în care vor concura Dorin Chirtoacă și candidatul socialiștilor, Zinaida Greceanîi.
„El (Vlad Filat - n.r) n-a început cu sunetul, ci cu conferința de presă. Acestea sunt manipulări. Noi nu suntem din clasa a II-a și nici dintr-a IX-a ca să se vorbească cu noi prin intermediul televizorului”, a declarat Ghimpu, într-o conferință de presă.
În același context, liderul liberalilor susține că în Republica Moldova nu există nicio criză politică, iar anunțata demisie a premierului Chiril Gaburici nu este decât o declarație, până când o cerere în acest sens nu va fi depusă și acceptată de Parlament.
„Parlamentul ar putea să respingă, să nu accepte demisia”, a presupus el.
Drept urmare, Mihai Ghimpu a lăsat să se înțeleagă ca ar fi dispus să negocieze cu PLDM și PD formarea unei noi majorități parlamentare, care să susțină învestirea unui nou Guvern, doar după ce demisia actualului Cabinet de Miniștri va deveni oficială. De altfel, Ghimpu s-a arătat sceptic în ceea ce privește dorința celor două partide de a forma această majoritate anume cu PL, declarând că, mai degrabă, va fi oficializată alianța cu PCRM.


