Mihai Ghimpu: „Ar fi bine dacă ar dispărea parlementul acesta”
Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal nu este de acord cu doleanța Partidului Democrat de a introduce votul uninominal la viitoarele alegeri.

Mai mult ca atât, liderul PL a menționat că dacă ar fi voia lui, ar face ca alegeri să nu mai fie, iar Parlamentul ar dispărea.
„Alegerile parlamentare ar fi bine să nu fie niciodată. Să dispară Parlamentul acesta, să facem Unirea şi să terminăm. Dar vedeţi că şi dincolo avem probleme. Ordinare (alegeri n.r.) vor fi, în 2018. Dacă eu eram pentru alegeri anticipate, le făceam în ianuarie anul trecut. Şi permiteam să vină la putere partidele pro-ruse. Eu am mers peste inima mea, peste inima colegilor şi nu am admis. Dacă nu am admis atunci, acum cu atât mai mult. Şi dovadă este că am avut dreptate, prin faptul că Dodon e la putere. Altfel, era şi Parlamentul, şi Guvernul în mâna partidelor proruse”, a declarat Ghimpu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Întrebat dacă este pentru schimbarea sistemului electoral, care va include și alegeri pe circumscripții, liberalul a amintit că democrația se sprijină pe partide politice, chiar dacă unele dintre acestea s-au compromis.
„Sunt compromise (partidele n.r.), dar data viitoare vii şi alegi alt partid. Haideţi să formăm un partid din 101 oameni care nu au nicio treabă cu... Cum vor forma noi circumscripţii în stânga Nistrului? Oamenii spun că vor să-şi voteze concret deputatul. Aceasta nu e cea mai mare problemă”, este de părere politicianul.
Acesta nu crede că actualul sistem electoral i-ar nedreptăți pe cei din diasporă.
„Dar ce, noi vom putea deschide circumscripţii în Italia, în Rusia, în Portugalia? Atât timp cât noi nu controlăm tot teritoriul, nu pot exista circumscripţii. Să ne gândim puţin la ceea ce vrem să facem. Vrem şi mai tare să destrămăm republica aceasta, să o rupem în patru, în cinci, în zece? Sau vrem să unim aceste două maluri ale Nistrului şi ale Prutului? Politica e pentru ca să câştige statul, dar statul sunt oamenii, dar nu pentru ca să câştige străinul. Cum să avem circumscripţii? Uitați-vă că pe noi la sud (UTA Găgăuzia n.r.) nu ne acceptă. De 25 de ani zile ei stau cu Lenin. Ei nu vor să înveţe limba oficială a noastră. Ei vor ca noi să vorbim în limba rusă. Ei nu ne recunosc pe noi. Ei consideră că Rusia este ţara lor. Într-o astfel de situaţie, unde vom ajunge noi? De aceea şi am luat programul să ne unim şi să punem punct la tot ceea ce este aici. Pentru că, dacă vom rămâne aşa, vom fi înghiţiţi”, a adăugat Mihai Ghimpu.
În final, liberalul a spus că actualmente, în Parlament nu se discută despre modificarea sistemului electoral.


