theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Августа 2015, 13:45
1 085
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Mark Tkaciuk își mută Școala la Iurie Roșca

Fostul ideolog comunist, Mark Tkaciuk, pregătește un ”cadou” pentru chișinăuieni la începutul lunii septembrie.

Iurie Roșca nu a vrut să vorbească cu noi pentru a ne oferi mai multe detalii.
Iurie Roșca nu a vrut să vorbească cu noi pentru a ne oferi mai multe detalii.

Așa îl numește el, dar de fapt este vorba despre un ”proiect umanitar” implementat de Școala superioară de Antropologie care din toamnă se va muta în fostul sediul al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), pe strada Nicolae Iorga din centrul capitalei.

Am insistat asupra acestui subiect pentru că s-a tot vehiculat în ultimul timp că Mark Tkaciuk pregătește ba lansarea unui proiect politic, ba lansarea unei mișcări revoluționare. Fostul comunist ne-a dat asigurări, însă, că noul său proiect nu presupune niciun gram de politică. Mai mult decât atât, pilonul de bază a ceea ce pregătește el acum, reprezintă deschiderea unei biblioteci publice pe aceeași adresă, a declarat Mark Tkaciuk pentru Deschide.MD după mai multe solicitări insistente din partea noastră.

”Școala superioară de antropologie atinge noi culmi. Aceasta reprezintă nu doar un centru educațional, dar și un colectiv de cercetare, este și o editură care publică cel mai popular jurnal umanitar, Stratum plus. Ne mutăm din parcul Râșcani, în centrul capitalei cu un nou proiect umanitar, misiunea căruia va fi să ne unească dar nu să ne dezbine, să identifice și să soluționeze probleme, să formeze sensuri, să fomeze prin discuții, dezbateri și cel mai important, prin propuneri pozitive. Pilonul de bază al acestui proiect îl reprezintă lansarea bibliotecii publice a Civilizației care va purta numele remarcabilului istoric francez, Mark Bloch. Restul vă voi spune mai târziu, în septembrie. Nu a mai rămas mult de așteptat!”, a declarat ideologul. 

Mark Tkaciuk ne-a mai dat asigurări că toată colaborarea cu Iurie Roșca constă în faptul că PPCD-istul îi oferă ”o clădire foarte comodă care datează din anul 1860”. Asta deși, prietenia dintre cei doi foști politicieni este bine cunoscută în rândurile celor care au făcut parte din anturajele lor, cândva diametral opuse din punct de vedere a doctrinelor politice.

Iurie Roșca nu a vrut să vorbească cu noi pentru a ne oferi mai multe detalii. 

Vom aminti că Școala superioară de antropologice este o instituție de învățământ superior din Moldova. Are grupe de studii numai in limba rusă și a fost fondată în 1998 iar Mark Tkaciuk, a fost primul rector al instituției.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована